un prim guest post de la prietenul Andrei Moroianu ce a vizitat Sri Lanka. Enjoy!
“Unde te duci, mă?“ Afirmația mea a fost primită cu destul de mult scepticism. Ce-i drept și eu făcusem rezervarea de bilet cu o oarecare reținere. Până la acel moment, în raport cu destinația aleasă, aveam fix două amintiri: un documentar de pe National Geographic și o familie de imigranți ce se mutaseră la noi în bloc prin anii ’90. Niște oameni foarte de treabă, cu un mic business cu dulciuri și doi băieți care erau mai mult decât încantați să ne “mituiască” cu produse din prăvălia tatălui în schimbul prieteniei noastre. Cu toate astea, noi, cei din spatele blocului, cu ștate vechi la fata locului, nu-mi amintesc să fi făcut vreodată discriminari pe considerente de rasă, religie sau etnie. Însă dulciurile erau binevenite în orice circumstanțe.
În afară de aceste două elemente, nici eu nu aveam habar în ce mă bag. Deși recunosc că documentarul îmi deschisese ochii la potențialele frumuseți de la fața locului: biodiversitate, sanctuare pentru animale, plantații terasate, istorie bogată. Așa că mi-am zis: de ce nu? Desigur, o dată ajuns la destinație mi-am dat seama că nu sunt întru totul pregătit pentru experiența ce mi se așternea în față, dar asta e alta poveste ce va fi prezentata peste două paragrafe.
Acum, să revenim la Sri Lanka, căci în această direcție m-au purtat ofertele la biletul de avion. Denumită și “perla Oceanului Inidian” și mândrindu-se cu sloganul “A country like no other”, aveam așteptări mari de la această insulă aflată la o aruncatură de băț de India. De fiecare dată când plec pe undeva, sincer, mă aștept la ce-i mai rau: că se anuleaza zborul, că am probleme la îmbarcare, că mi se pierde bagajul; în general cam tot ce se poate întampla mai rau într-un zbor transcontinental. Niciodata n-am avut probleme. Dar mereu am pus răul înainte. Și de această dată totul a decurs “silky smooth” la drumul de dus. O scurtă escala în Dubai, două poze blurry la Burj Khalifa și deja eram in drum spre Colombo. Flydubai se poate lauda cu avioane de ultima generatie pe zborul catre Europa. Nu acelasi lucru pot spune însă despre zborul către Sri Lanka. La dus am mers practic cu o “rată” cu aripi. Surprinzător a fost că într-o zi oarecare de octombrie, în acest avion am dat peste un alt grup de români ce planuiseră o aventură similară. Am crezut că sunt unic. Nu eram. Încă o dovada, dacă mai era necesar, că lumea a devenit din ce în ce mai mică și mai accesibilă pentru români.
Aterizarea în Colombo s-a întamplat la primele ore ale dimineții. Desi era 7 într-o sâmbata, 11 octombrie, aeroportul cât și împrejurimile sale erau împânzite de sri lankezi care își începuseră ziua, după cum aveam să aflu, deja de câteva ore. Primul lucru care m-a surprins a fost multitudinea de magazine cu electrocasnice mari aflate în interiorul aeroportului. Și tocmai când mă gândeam că cine oare cumpară un frigider când se întoarce în țară, au trecut pe lângă mine două combine frigorifice de toată frumusețea, mânate fiecare de către un mândru proprietar.
Aeroportul din Colombo nu este in Colombo. Localitatea Negombo pe care o numește casă, se află la vreo 40 de kilometri de capitală. Drumul l-am făcut cu transportul în comun, pe una din cele două autostrăzi ale țării. Chiar mă gândeam că traficul este decent, când am intrat în mod brutal în masa compactă de automobile, tuk-tuk-uri și autobuze, ce cu greu se mișca prin oraș. Destinația noastră era gara, astfel încât, după o scurtă verificare a hărții, am decis că este optim să parcurgem ultimii 500 metri pe jos. A fost decizia ideală, având în vedere că stăteam pe loc de vreo 15 minute. Din cercetările efectuate, să mergi cu trenul din Colombo până în Kandy – prima oprire serioasă pe teritoriul sri lankez – era de departe cea mai bună opțiune dat fiind peisajele superbe ce urmau să ni se aștearnă în fața ochilor. Doar că aici a fost primul moment în care socoteala de acasă nu s-a mai potrivit. De două zile, lucrătorii căilor ferate erau în grevă. Așa că l-am găsit pe Istan, care pentru o sumă ușor negociată a fost dispus să ne conducă pe cei 110 km până la centrul religios al acestei țări, Kandy.
110 km, după standarde europene, ar trebui să se întâmple destul de rapid. Chiar și în raport cu drumurile românești nu faci mai mult de două ore. Aici însă am învățat destul de repede că distanțele nu se măsoară în kilometri, ci în ore. Drumul Colombo – Kandy nu are 110 kilometri. El are patru ore! Asta dacă nu faci prea multe opriri. Vezi tu, Sri Lanka ocupă un sfert din suprafața României dar are o populație chiar mai numeroasă decât a noastră. Astfel încât, aproape orice drum este împodobit de un șirag de localități, mai mari sau mai mici. Indiferent de dimensiuni, traficul este haotic, cu semne de circulație decorative și șoferi dispuși să facă depășiri în absolut orice moment li se pare potrivit. Tot aici am învățat că nu folosești claxonul în scopuri represive, pentru a admonesta un alt participant la trafic ce te-a călcat pe chiulasă. În Sri Lanka un claxon (scurt) înseamnă “Vezi că te depășesc, ai face bine să te dai la o parte”, iar două înseamnă “Mulțumesc”. De cele mai multe ori ți se răspunde la salut printr-un claxon de confirmare, un fel de ”Cu placere!”
Revenind la trafic, acesta este majoritar compus din autobuze vechi dar extrem de prezente pe aproximativ toate drumurile, tuk-tuk-uri care nu sunt folosite doar în scopuri turistice precum în Thailanda și microbuze cu și pentru milionul de aventurieri ce ajung pe aceste meleaguri anual. Presărate pe lângă acestea mai sunt câteva motociclete și mașini personale foarte vechi. Automobile de sorginte europeană sunt o adevărată raritate. În acest context, și pentru că am văzut multitudinea de magazine de piese și componente auto, am presupus ca numărul de accidente va fi cel puțin egal cu numărul impresionant de depășiri neregulamentare. Cu toate acestea, șoferii se îngăduie și în cei 750 de kilometri parcurși pe drumurile sri lankeze am văzut doar câteva accidente. Rectific: în cele peste 20 de ore petrecute în trafic!
