Simplitatea vietii si calatoriilor in rulota

În România rulotele stârnesc un amestec de curiozitate, oftaturi, emoții, dar și un sentiment de respingere. Cine ar putea locui în 8-10 metri pătrați fără confortul casei proprii?

După 5 ani de când mi-am făcut cel mai bun cadou, rulota mea Burstner din 1978, viața mea s-a schimbat.

Am realizat că în esență, noi oamenii, conștient sau inconștient căutăm sa fim cat mai aproape de natură, să ne înconjuram cu ea,  să ne încărcam cu energia pozitiva a soarelui,  să ne trezim cu valurile izbindu-se în țărm sau cu păsărele ce ne încântă diminețile și amiezile,  să ne bucurăm de simfonia ploii.

Aceasta nevoie unii dintre noi și-o satisfac cumpărându-si mai multe case de locuit și de vacanță, la munte sau la mare, alții ieșind în parc în weekend sau organizand  vacante în natura. Și nevoia de grătare la iarba verde cred că are tot o chemare primitivă 🙂

Odată ce ai o rulotă realizezi că poți fi acasă,  dar în fiecare săptămână te poți înconjura de un tablou nou de natură.

Zidurile groase ale blocurilor și dezumanizarea din marile orașe sunt zguiduite din temelii odată ce începi sa te reapropii de natură cu adevărat.

Cu adevărat înseamnă că ușor – ușor ne accepta și facem parte din ea. Nu mai suntem un vizitator de weekend, ci suntem locuitor permanent al acesteia.

Călătoria cu rulota e o descoperire extraordinară de sine. Te poartă către adevărată ta identitate, către simplitatea vieții, către un timp care este mult mai răbdător cu tine!

Ajungi să conștientizezi că lipsa timpului, nerăbdarea, agitația, nervii, viața superficială, dar strălucitoare din “oraș” nu fac parte cu adevărat din tine, din natura ta.

 CÂTEVA ASPECTE PRACTICE

Într-o rulotă pot încăpea toate visele tale, dar și lucrurile de care ai cu adevarat nevoie. Iei lucruri cu tine utile și practice. De la îmbrăcăminte până la ustensile de preparat mâncarea,  tot ce ai nevoie pentru igiena, reparații, relaxare etc

În rulotă e o lume fascinantă la care visam de când eram mic. E ca și căsuța construită de bunicul în grădină, un loc fascinant în care ma jucam cu vecinii când eram mic.

În spațiile mici ale rulotei fiecare loc e valorificat inteligent. Fiecare dulăpaș e foarte bine organizat și încăpător. Fiecare spațiu e versatil și poate juca mai multe roluri. O măsuță înconjurată de două canapele poate fi loc de pregătit masa, de citit, de lenevit, dar se poate transforma și într-un pat mare confortabil.

Aragazul și chiuveta pot fi foarte ușor ascunse și transformate într-un blat de lucru pentru gătit sau pur și simplu într-un spațiu de depozitare.

E uimitor după o vreme să descoper de cât de puține lucruri avem nevoie pentru a avea o viață de calitate.

Având totul la îndemână e foarte ușor sa gătești,  să ții ordonată și curată căsuța pe roți…

Evident că sunt și anumite neajunsuri ale vieții în rulotă.

De exemplu e mai dificil sa speli vasele. Apa ajunge să fie mult mai bine valorificata și prețuita, iar vesela mai practic folosită.  Exista rezervoare de apă cu robinet, foarte ok.

La capitolul igiena personală recomand în funcție de persoană fie apropierea de o baie clasică (camping, pensiune etc),  fie bucuria unui duș în natură:)

Pentru spălatul hainelor se găsesc soluții. Periodic poți să te oprești la o spălătorie, poți spala de mână (nu am încercat asta, nu a fost nevoie ) sau poți ruga prietenii pe care îi vizitezi în drumurile tale sa îți pună la dispoziție masina lor de spălat.

Mai toate rulotele au o toaletă de tip ecologic,  ce trebuie golită săptămânal.

Lumină-Seara poți avea o atmosfera romantică cu lumânări. Alternativ poți folosi soluții de iluminat pe baterii sau poți conecta rulota la electricitate clasică sau provenind de la un generator.
DSC_1467

DSC_1476
 

 

Cheltuieli generate de călătoria cu rulota

Față de o vacanță clasică costurile sunt mult mai mici, mai ales dacă preferi să stai mai mult în natură, în afara campingurilor.

În două săptămâni de călătorit în România am cheltuit sub 800-1000 de lei pentru mâncare și mici cumpărături. Am mâncat sănătos, gustos și tot timpul cu un peisaj spectaculos în față.

La asta se adaugă carburant. Deși nu sunt fan motoare benzină recomand motoarele diesel pentru tras rulota.

La Sonata pe benzina consum și 14 la suta la un motor de 2 litri. Am pus cârlig la un Renault Kangoo de 1.5 litri diesel și consumul s-a înjumătățit.

CONCLUZII

Nu lăsați pentru la pensie călătoriile, viața adevărată și plină de bucurie simplă.

Puteti cumpara o rulotă foarte ok până în 1500 de euro (am dat 1100 pe a mea),  anul contează prea puțin, nu au motor, înainte de 90 se făceau cele mai bune rulote. Verificați să nu aibă infiltratii și sa funcționeze instalația de gaz și cea electrică. Drumuri bune!

Similar Posts:

Popular Posts:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *