Landscapes: Volume Two from Dustin Farrell on Vimeo.

Landscapes: Volume One from Dustin Farrell on Vimeo.

think of Romania as being a diamond which is waiting for you to polish it!

sursa:http://blog.cyclingromania.ro/2010/12/cycling-in-romania.html

M-am gândit de mai multă vreme că Romania nu se poate diferenția printr-o abordare comercială, ci prin ceea ce are autentic și cu adevărat unic. O experiență brută, dar caldă și personală și nemăsurată în tarife în euro.

http://www.viasverdes.com/GreenWays

Am început luna cu 1 mai la mare, alături de colegi din JCI-Constanța, București și Buzău)
Am jucat fotbal mixt în campionatul Let`s football, cu echipa Elevate. A fost comic să jucăm băieși cu fete, dar distractiv. Am luat premiul pentru cel mai creativ jucător (probabil de la cât mă agitam)

L-am sărbătorit pe Cosmin care a făcut 5 ani în Elevate și o vârstă frumoasă (la mulți ani și felicitări pentru tot ce ai făcut în acești 5 ani!) și Duțu a fost alături de noi:

Am fost la mănăstirea Comana și la rezervația naturală Comana. Doar la 40-50 de kilometri de București poți respira un aer foarte curat și să te bucuri de natură și de multă liniște.

Însoțitorii mei au fost cei 5 boxeri care au alergat disciplinat vreo 3 ore pe lângă bicicleta mea. Am făcut un traseu absolut extraordinar.

Am plecat de la dor de Bucovina și am urmat cursul râului din dreptul casei până spre izvoarele sale. Pe lângă relaxarea extraordinară și peisajele superbe plimbarea este efectiv o întoarcere în timp. Am trecut printre case simple, țărănești, aflate relativ departe de oras, aparent izolate de civilizație. Garajele caselor aveau căruțe, nu am văzut nicio mașină parcată în fața vreunei case.

Liniște, păsărele bucuroase de primăvară, pârâul răcoros și cinci căței fericiți.

La întoarcere de la o stână de capre ni s-a alăturat un ciobănesc mioritic, indrăgostit lulea de Leti. Lumea se uita ca la circ la mine, dar a fost amuzant.

După o ciorbă de Bucovina am adormit în iarbă

Seara am petrecut-o cu o nouă plimbare cu cățeii și cu prietenul meu cel mai vechi și cel mai bun, Radu.

Foto: Tudor Maxim, Puerto Viejo-Costa Rica

Câţiva oameni din industria de comunicare s-au hotărât să plece din ţară, pe termen lung, să se trateze de criza care lovise piaţa pe care activau.  Au ales un loc total diferit de ce aveau acasă – o ţară cu climă tropicală, unde să poată trăi cât mai aproape de natură, cu oameni prietenoşi, unde costul vieţii să fie mic şi de unde să poată avea, totuşi, acces la internet, deoarece fiecare dintre ei urma să îşi conducă business-ul sau proiectele de acolo.

"Ideea de a alege Koh Pha Ngan, o mică insulă din Golful Thailandei, a fost a lui Brăduţ Florescu. El călătorise destul de mult în Asia, fusese chiar pe insula aceea cu caţiva ani în urmă, şi i se părea locul perfect: poţi trăi liniştit într-un golfuleţ cu cocotieri, departe de turiştii gălăgioşi, dar poţi să mergi şi la unele dintre cele mai celebre petreceri din lume, Full Moon Parties, în timpul cărora populaţia insulei se dublează sau chiar triplează", precizează Diana Căpăţână
Fiecare dintre ei aveau în ţară proiecte, pe care le-a continuat de pe insulă. Diana Căpăţână este Creative Director şi asociat la Re:ply, agenţie de comunicare specializată în publishing & în comunicare corporate şi de brand. Cristi M. şi Andrei Blotzu au o firmă de online, Ioana Florea Nuţ, prietena lui Cristi, a fost Art Director la DDB, dar face acum ilustraţie de carte. Răzvan Moldovan este Producător & Managing Partner la X-Scape Media. Brăduţ Florescu a fost Creative Director la DDB şi în Media Pro, director de strategie la Realitatea-Caţavencu, iar acum are mai multe proiecte online, de la site-ul de turism amazingrace.ro la propriul său blog.
În domeniul în care lucrează Răzvan Moldovan, cel al producţiei audio-video, lunile ianuarie şi februarie sunt mai degrabă de tatonare decât de lucru la turaţie maximă sau de a atrage clienţi noi. De aceea, preferă să plece la început de an, decât în perioada tradiţională de concedii. În ultimii doi ani el a petrecut lunile ianuarie şi februarie în Zanzibar, respectiv Thailanda. Pentru anul acesta, Răzvan îşi propusese să dezvolte gama de servicii oferite de firmă prin completarea domeniilor de fotografie şi filmări subacvatice, deoarece era o nişă neexploatată. A investit în echipamente specifice şi are oameni pregătiţi special.
“În Thailanda, în Koh Tao, o insulă cunoscută în lumea iubitorilor de diving, îmi doream să fac un curs de fotografie şi filmări subacvatice cu greii de la National Geographic şi Discovery. Ca bază, am ales însă o insulă apropiată, Koh Pha Ngan, care îmi oferea şi altceva decât posibilităţile acestea legate de dezvoltarea profesională: un pic de distracţie şi apropierea de un grup de români deja stabilit acolo”, povesteşte Răzvan Moldovan.
El locuieşte într-un bungalou pe plajă, care în urma negocierii şi-a înjumătăţit preţul iniţial, ajungând la 20 de lei pe noapte. Cu 12 lei pe zi a închiriat un scuter, pentru a avea mobilitate mai mare.
“Veniturile generate de business-ul din ţară îţi asigură în Thailanda o existenţă mai spectaculosă şi mai ieftină decât acasă, pentru că poţi trăi foarte bine cu 50 de lei pe zi. Şi prietenii mei care au venit acolo de Crăciun sau în scurte vacanţe au realizat că ar putea să lucreze aşa. Asta poate veni ca o surpriză, dar la 10.000 de kilometri de casă poţi să faci afaceri la fel de bine ca şi de la Bucureşti”, mai spune Răzvan.
De obicei, brief-urile clienţilor vin în format electronic şi nu contează unde le primeşti, ba poate că marea şi un decor frumos stimulează creativitatea mai mult decât zăpezile din Bucureşti. Uneori clienţii nici nu apucă să-şi dea seama că Răzvan este plecat, pentru că este disponibil online şi la telefon, ca şi aici. Obligatoriu, când pleacă pentru mai mult timp, se asigură din start că are o conexiune de internet. Autorizarea finală a plăţilor pe care le face firma e la el şi le opereză online. Însă, în firmă există un om pe care poate conta atunci când clienţii vor să se întâlnească cu cineva în ţară.
Formula aceasta de lucru a avut o influenţă pozitivă asupra afacerii lui Răzvan, cifra de afaceri dublându-se de la an la an. Potrivit acestuia, explicaţia ţine de calitatea umană a celor din echipa sa, de împărţirea puterii decizionale în firmă, între limite ferme, de stilul de lucru. El a preferat să angajeze oameni tineri, aflaţi încă pe băncile facultăţii, în ani terminali, care beneficiază de salarii bune şi condiţii de lucru mai puţin restrictive în privinţa programului şi care apreciază acest aspect.
Diana Căpăţână povesteşte că a locuit în bungalouri închiriate pe termen lung, aflate pe plajă şi lucra de pe veranda, unde ea şi prietenii săi şi-au instalat computerele. Internet aveau şi prin cablu, şi wireless – mai lent ca în România, dar OK. Din noiembrie, când a ajuns ea, până la sfârşitul lui decembrie, când şi în România oamenii au intrat în vacanţă, a lucrat la fel de mult cum ar fi lucrat şi acasă, dar diferenţa era incredibilă.
“Mediul stresant de la Bucureşti, agresivitatea şi isteria oamenilor de pe stradă, hărţuiala continuă şi din toate părţile te încarcă negativ, te demoralizează, te îmbolnăvesc. Faptul că acolo trăiam în aer liber, că începeam ziua cu o baie în mare sau o terminam nu în faţa televizorului, ci pe o rogojină, la un bar de pe plajă, vorbind cu oameni din ţări în care nu fusesem niciodată, dar cu care legam uneori discuţii incredibile, schimba totul”, afirmă Diana Căpăţână.
Diferenţa de fus orar e şi ea fericită, în cazul în care mergi în Thailanda: sunt 5 ore înaintea României (ora 9 dimineaţa în România înseamnă ora 14 în Thailanda). Diana lucra întins până la prânz, ce însemna începutul programului în Bucureşti, când colegii sau clienţii ei veneau dimineaţa la birou, găseau deja ce aşteptau de la ea. În timpul programului ţineau legatura pe Skype sau pe e-mail. Deşi lucra mult, faptul că nu era închisă în birouri, ci putea să mergă o oră la plajă sau la masaj, să mănânce ceva bun la o terasă sau să dea o tură cu motorul în piaţa locală o făcea să nu simtă că ar fi muncit din greu.
“Când am plecat din România, eram epuizată după doi ani în care fusesem în priză aproape fără pauză. Aveam insomnii, mâncam pe apucate. Două luni pe o insulă, unde vezi linia orizontului, unde trăieşti în aer liber, te bucuri de soare şi de mare, mergi în picioarele goale, mănânci sănătos, dormi buştean şi unde ritmul în care se desfăşoară lucrurile este natural te refac miraculos.
Ce mi-a mai plăcut a fost faptul că informaţiile se cern astfel încât ce ţi-e de folos să afli, din ce se întamplă în ţară şi în lume, afli, iar ce nu e important, nici nu ajunge la tine – mă refer aici la ştiri şi scandaluri.

Eşti mult mai uşor fără tot balastul ăsta cu care trăim la Bucureşti. Procesul de de-stresare şi de relaxare profundă începe să se simtă cam după 2-3 săptămâni. Începe să ţi se limpezească mintea, îţi vin idei şi le pui cu uşurinţă pe hârtie, dacă nu chiar în practică, lucrezi cu plăcere, îţi cultivi curiozităţile şi pasiunile, înveţi lucruri noi, ceea ce îţi dă o energie specială”, spune Diana.
Pentru Cristi M. (nu a dorit să-i fie publicat numele)  a fost o decizie de moment, pe care a ţinut foarte mult să o realizeze, chiar dacă însemna trecerea business-ului pe hold. După plecare a observat că se poate continua business-ul: clienţii vechi încă doreau să colaboreze cu el şi chiar a câştigat câţiva clienţi noi.
Din punctul acestuia de vedere sunt în principal 2 metode de a conduce afacerea de la distanţă. Una este să îţi faci un proiect personal, prin care să vinzi servicii online sau publicitate, unde nu ai nevoie de multe întâlniri faţă în faţă cu clienţii, utilizatorii şi traficul proiectului fiind factorii decisivi în succesul acestuia.

În cazul afacerii sale, care dezvoltă proiecte interactive, a fost puţin diferit. A depins foarte mult de proiectele şi clienţii existenţi, pentru că în acest domeniu se merge foarte mult pe recomandare şi succesul proiectelor deja realizate.
Cristi spune că cel mai mare avantaj de a face afaceri la distanţă este lipsa stresului. Ca dezavantaj: clienţii noi. Comunicarea cu clienţii vechi nu este o problemă, dar cu cei noi nu este acelaşi lucru. Încrederea se câştigă.

Cristi nu are venituri din Thailanda, veniturile au fost din România, chiar şi în perioada crizei.
Despre ce face  pe insulă Brăduţ Florescu puteţi să aflaţi de pe blogul său pesonal : bradut-florescu.blogspot.com sau de pe site-ul: www.amazingrace.ro.

Viaţa pe insulă e mai ieftină decât cea de-aici

Business-ul fiind sub control, şi având un program puţin decalat faţă de ora României, oamenii îşi permit să-şi împartă ziua în două: una de relaxare şi o alta de lucru. Programul de lucru este cam de 2-8 ore pe zi.
Viaţa pe insulă costă cam 400-500 de euro pe lună (cam 125 de euro pe lună e cazarea în bungalou, 30 netul, 200 mâncarea, 50 închirierea unui scuter şi benzina). Poţi mânca la restaurant măcar o dată pe zi, ca e oricum ieftin (6-10 lei un fel de mâncare; peştele e 10-20 de lei, 5 lei un shake proaspăt de mango, banane cu alune sau pepene). Să călătoreşti în afara insulei e la fel de ieftin: există o reţea de ferry boat-uri şi autocare foarte eficientă.

A doua zi după o scurtă leneveală pe plajă am ajuns în Manuel Antonio.

Aici am descoperit un restaurant cu totul special, cu o priveliște extraordinară către ocean și către o insulă apropiată. În plus barul era în interiorul unui avion cargo militar.

A doua zi am luat un ghid care să ne familiarizeze cu atât de lăudatul parc. Am avut noroc și am format doar noi doi grupul său, așa că am avut parte de o explorare foarte personalizată.

Parcul național deși e mic are o densitate extraordinară de viețuitoare și la fiecare pas descoperi altceva. Evident că fără ghid am fi trecut fără să observăm mare lucru. Am surprins în fotografii câte ceva din ce am văzut. Din nou mi-a părutm rău că am lasat acasă obiectivul de distanță.

De aici întoarcere în San Jose pentru a lua avionul, îndragostit de cea mai diversă și mai specială țară văzută până acum.

am strabatut plantatii dense de banane pe un drum criminal pentru masina spre final. Am lasat-o intr-o parcare pentru 10 dolari si am luat o barca spre jungla din Tortuguero.

Am ajuns in sat unde ne-a ajutat un bastinas sa gasim un loc de cazare ok chiar pe plaja. Am conversat in italiana pentru ca din intamplare fosta lui sotie era de aceasta nationalitate.

Satul are o singura strada ingusta, nu exista masini si simti cel mai bine viata intre bastinasi, satul fiind foarte mic, dar cu un farmec deosebit. DIn sat pornesti in explorarea parcului national, accesibil doar cu barca, pe canale.

La 6 dimineata a venit ghidul nostru sa ne ia, am dat si eu la vasle pana spre finalul calatoriei cand m-a doborat somnul:)

Aici ne-am imprietenit cu 2 frantuzoaice care ne-au insotit si la puerto viejo cu masina inchiriata de noi.