Blog Tudor Maxim

11 Jul, 2007

Post aniversare

Posted by: Tudor In: General

Am plecat cu trenul de data aceasta din Bucuresti, cu căţel şi prieteni. Am ajuns dimineaţă în C-lung Moldovenesc.
Am reuşit să dormim câteva ore,am mâncat şi am plecat pe Rarău. Am avut emoţii că ne va prinde noaptea pe drum, dar în ~4 ore am ajuns sus, pe munte. Ne-am cazat la cabana Pastorală; am fost surprins de priveliştile şi peisajele pe care le poţi observa chiar din camere. Am petrecut puţin (am epuizat rezervele de palincă ardelenească, whisky, Absolut…), iar dimineaţă am coborât.
Cei mai vrednici dintre noi au urcat şi pe Pietrele Doamnei şi la Piatra Şoimului…
A fost una dintre cele mai reuşite aniversări ale mele. Seara a fost condimentată de cadoul surpriză făcut de mama (responsabilă de o organizare de excepţie), cadou care a ieşit din tort pe melodia celebră a lui Joe Cocker.
Deşi au venit mai puţini prieteni anul acesta (deh, ziua mea e la concurenţa mare cu nunţile şi cu joburile solicitante) m-am simţit grozav. Aruncatul în aer de 25 de ori a fost cu totul special…
Duminică am mers la Moara Dracului, loc destul de spectaculos-treci printre 2 stânci foarte apropiate,printre care curge un pârâiaş.
Am mai făcut ceva plimbări cu maşinile pe Valea Şandrului şi pe Valea Caselor, plimbări care m-au făcut să îmi pară din nou rău ca aceste locuri superbe nu sunt mai aproape de Bucureşti.
Fotografiile transmit într-o oarece măsură starea pe care o ai în liniştea şi frumuseţea munţilor şi a dealurilor.
Luni m-am întors cu maşina în Bucureşti şi acum încerc să ma readaptez la căldurile sufocante, la drumurile în lucru, la zgomotul maşinilor şi la toate celelalte “beneficii” ale oraşului…
Mulţumesc celor care au fost la C-lung şi celor care mi-au transmis gânduri bune.
Mai mult decât aniversarea zilei de naştere mă bucur foarte mult de aceste ocazii pentru a ma revedea şi de a petrece cu prietenii…

O selecţie de poze mai jos:


Similar Posts:


Popular Posts:

Share

Aboneaza-te si te anunt eu cand mai scriu!

4 Responses to "Post aniversare"

1 | Phoebs

July 11th, 2007 at 12:02 pm

Avatar

La multi ani Tudoor! Zilele alea au fost frumoase, la petrecere m-am distrat si chiar si urcatul pe munte mi-a placut in cele din urma. Ai vazut doar ca eram prima la coborare :)

2 | Tudor

July 11th, 2007 at 3:30 pm

Avatar

mă gandeam eu ca fiind prima la coborâre te va încuraja să nu mai fii ultima la urcare :) )

3 | Bogdan

July 11th, 2007 at 4:42 pm

Avatar

La multi ani “batrine” ! Imi pare rau ca nu am ajuns in Cimpulung.. Poate la anul :-)

4 | Andiuku

July 11th, 2007 at 4:59 pm

Avatar

tare bine suna..uof…as fi vrut sa ajung si io p-acolo.
hei ramane valabila invitatia la cj!
numa bine

Comment Form

Business web directory Business web directory

  • Valentin: Buna ziua, Vreau sa spun ca este un blog foarte reusit si as dori sa stiu daca esti interesat de un link exchange si dc nu o eventuala colaborare
  • Valentin: Salut, Am intrat astazi pe blogul tau si mi se pare de a dreptul impresionant. As vrea sa stiu daca esti interesat de un link exchange si dc nu o e
  • Adrian Fuchs: Buna seara, E minunat ca s-a tiparit aceasta carte, e minunat ca se lanseaza la ICR, e minunat c-o prezinta Dan C. Asadar, felicitari si la... cat
  • Dl Topai: vand Samsung galaxy s aproape nou garantie pentru achizitionarea a Iphone 4s sau galaxi s2 marius05morar@yahoo.com

Despre Tudor

28 de ani, implicat în diverse activităţi antreprenoriale (Elevate, Good Aftenoon!, pensiunea Dor de Bucovina, Chic media, cladiridebirouri.ro, masinipentrufemei.ro) cât şi de voluntariat (JCI şi tineriantreprenori.ro).

Categorii