Mă gândesc la cât de mici am fi dacă am gândi istoria pe termen scurt, pragmatic, exclusiv conform intereselor unei singure generații.
ne e frică măcar să ne gândim la ce ar trebui să facem pentru o nouă unire, cu un popor cu origine comună cu a noastră, cu o limbă comună, cu o istorie împărtășită. Din experiența mea cu moldovenii am descoperit oameni grozavi, prietenoși, ospitalieri, culți și de mare ajutor. Sunt la fel de diferiți de români cum sunt oltenii, bănățenii, muntenii,bucovinenii sau moldovenii din stânga Prutului.
Ne gândim însă că sunt săraci și asta ne-ar afecta și mai tare progresul nostru economic.
Moldovenii poate sunt săraci, dar sunt bogați în spirit și patriotism.
Un colind creat de o femeie simplă, ce a ajuns să conducă un important cor bisericesc.Este recitat de bunica unui prieten,
Marius Vetrici, într-o vizită în Moldova, la Stefan Vodă.
La 27 martie 1918 Moldova s-a unit cu România. La data de 28 Iunie 1940, România a cedat Basarabia Uniunii Sovietice[5][6]. moment în care a fost împărţită între RSS Moldovenească şi Ucraina. A redevenit parte a României între vara anului 1941 şi vara anului 1944 apoi din nou republică sovietică în perioada 1944-1991. Odată cu dezmembrarea Uniunii Sovietice, Republica Moldova a devenit stat independent la data de 27 august 1991, membru al ONU.
Similar Posts:
- A venit iar Craciunul
- Sunt tânăr doamnă
- Business networking event-invitaţie
- Vreau să vină vara acum
- day I-Londra
Popular Posts:
Aboneaza-te si te anunt eu cand mai scriu!
Recent Comments