UPDATE

Un prieten, Vlad Grigore, a filmat weekendul acesta o experiență halucinantă, dar familiară multora dintre noi.
Un taximetrist care încearcă să înșele un client.
Când clientul nu dorește să plătească suma aberantă se apelează la intimidări și se acționează în gașcă, ca un grup infracțional organizat.
Atât timp cât legea în România nu se aplică și nu se face dosar penal pentru înșelăciune și constituirea de grup infracțional organizat rămânem la stadiul de țară primitivă în care taximetriștii sperie și turiștii și oamenii de bună credință care le folosesc serviciile execrabile (mașini cu sute de mii de kilometri, nesigure, miros greu de suportat, fum de țigară și nelipsitele manele)
Bineînțeles că sunt excepții, dar acelea ar trebui să fie regula…
Imi doresc autoritățile române să ia în serios gravitatea acestor practici, documentate de mai mult timp atăt de mine cât și mulți alții.
România este o țară care devine tot mai interesantă pentru călătorii și turiștii străini.Criza economică europeană și mondială este o oportunitate pentru țara noastră. Comparabil cu celelalte țări europene suntem o destinație ieftină pentru veniturile vizitatorilor noștri.Pe de altă parte turiștii străini care călătoresc mult mai mult decât românii au cam terminat de explorat țările foarte bine organiate pentru turism și au devenit curioși să vadă și această țara de la marginea Europei.Urmăresc îndeaproape fenomenul de ani buni de zile. Cei cu care interacționez cel mai mult, clienții hostelurilor pe care le dețin,
Pura Vida Hostels, sunt călători independenți.
Acești călători independenți, numiți și backpackeri, sunt cei mai deschiși să experimenteze lucruri și locuri noi. Aceștia sunt însă și cei mai vulnerabili la a fi păcăliți în timpul călătoriilor lor, neaflandu-se în mai nicio clipă sub aripă protectoare a unei agenții de turism care să le organizeze transferurile, excursiile și cazările.Numărul călătorilor independenți a crescut cu cel puțin 40 la sută în fiecare an din ultimii 3. Numărul hostelurilor din București, formă de cazare preferată a backpackerilor s- a dublat într-un singur an, iar gradul de ocupare a acestora vara este foarte ridicat.Free walking tours, un business foarte prosper în alte țări mai dezvoltate turistic, bazat pe bacșișul lăsat la finalul unui tur ghidat prin oraș, prinde aripi și în România.Numărul călătorilor independenți a crescut cu cel puțin 40 la sută în fiecare an din ultimii 3.
Numărul hostelurilor din București, formă de cazare preferată a backpackerilor s a dublat într-un singur an, iar gradul de ocupare a acestora vara este foarte ridicat.Free walking tours, un business foarte prosper în alte țări mai dezvoltate turistic, bazat pe bacșișul lăsat la finalul unui tur ghidat prin oraș, prinde aripi și în România.
În Dublin am participat la un ” free walking tour” în timpul unei zile a săptămânii, într-o zi ploioasă de primăvară. Erau 200 de participanți și vreo 7 ghizi care încasau la sfârșit între 5 și 10 euro de persoană. Plăteai voluntar pentru experiența excelentă avută, între 5 și 10 euro. Dacă nu aveai sau nu erai mulțumit nu trebuia să plătești ceva și nimeni nu se supăra.La noi în medie în mai sunt câte 30 de participanți zilnic la aceste tururi și din iunie numaril va crește spre 60 de participanți. Majoritatea celor care participă sunt călători independenți.De asemenea putem urmări cu ochiul liber numărul străinilor crescând de pe străzile Bucureștiului și mai ales a celor ce se bucură de distracția și libertatea oferită de centrul vechi, noul pol al petrecerilor din Europa.Unii au venit în special pentru această distracție și pentru băuturile ieftine, alții au auzit că avem printre cele mai frumoase femei din Europa.
Unii călători au aflat de la Top Gear că Transfagarasul e unul din cele mai spectaculoase drumuri din Europa.Alții sunt cuceriți de autenticul locurilor și al oamenilor.Iubitorii activităților în aer liber sunt uimiți de natura fantastică a României, în mare parte neatinsă de dezvoltarea turistică. De la Cazanele Dunării, până pe crestele Carpaților, prin satele maramureșene,cu obiceele bucovinene, satele săsești, Deltă molcomă și marea neagră cea agitată.Unii vin pentru că au aflat că aici a trăit Dracula. Alții vin pentru că Mamaia ar fi noua Ibiza. Cei mai boemi merg la Vamă Veche pentru muzica bună, libertate, liniștea zilei și dansul nocturn pe plajă.Indiferent de motivele ce-i aduc în țara noastră toți se lovesc de infrastructura rutieră și feroviară deficitare, de cvasinexistenta unei infrastructuri turistice, de serviciile mediocre și de multe ori proaste.
Mult mai grav mi se pare însă riscul de a fi păcăliți. Una e să ai un serviciu de nota 7 din 10, alta e să nu ai un punct turistic de informare și nicio hartă a traseelor de autobuz, alta e să ai un hotel de 3 stele care să fie de fapt de o stea.
Toate acestea aspecte pot fi rezolvate cu ajutorul Internetului.
Cauți pe Internet informații, vezi părerea altor călători și alegi în cunoștință de cauza.Dar ce faci cu taximetriștii?

În opinia mea cel mai mare dusman al turismului în România sunt taximetriștii din București ce își înșeală grosolan clienții ce vin pentru prima oară în oraș. Prima impresie ce o ai într-un oraș este dată de aeroportul, gara sau autogară în care sosești. Prima impresie cu adevărat importantă ce ți-o faci e data însă de oameni, de localnici.
De multe ori ești nevoit să iei un taxi. Știu nenumărate cazuri în care taximetriștii au cerut 500 de lei de la aeroport, 300 de lei de la gară sau 100 de lei din centrul vechi pentru 2 kilometri, indiferent de ce scrie pe aparat sau dacă acesta a fost vreodată pornit. Sunt ca niște fiare sălbatice care simt de la distanță prada, își freacă mâinile de bucurie și atacă pentru câștigul pe termen scurt.
Pe termen lung însă avem toți foarte mult de suferit. Poveștile victimelor sunt subiecte ale ghidurilor internaționale de turism, sursă pentru avertismente pe bloguri și forumuri, temeri pentru cei care îi găzduiesc pe călători și unul dintre aspectele generale pentru care România începe să devină cunoscută turistic.Fac un apel la taximetriștii de bună credință să își influențeze colegii să fie corecți, la autorități să înăsprească și să aplice legile (nu e cumva infracțiune de înșelăciune, condamnabilă penal?), la colegii bloggeri și la presă să facă cunoscute și mai mult aceste probleme.România poate crește mult turistic și ar fi păcat că aceste tehnici de înșelăciune să se dezvolte odată cu turismul.
Popular Posts:
Sunt cateva reguli care trebuie urmate daca vrei sa nu fii inselat la calatoriile cu taxi in Bucuresti (99% siguranta):
– la aeroport si Gara de Nord faci comanda la automatele firmelor de taxi sau la cei de la Clever (stiu sigur ca in aeroport sunt macar 3 automate) daca nu ai aplicatie sau numar de telefon pentru a face comanda – aici turistii straini ar trebui mai bine informati in aeroport cum si de unde se face comanda si unde ajunge taxiul
– la cursele de acasa, de la birou, de la hotel, in oras, din Centrul Vechi etc. faci comanda la adresa sau in cel mai rau caz mai mergi 100-200 de metri de la grupul mare de taxiuri pentru a lua o masina de o firma cunoscuta (ai sanse mai mari sa nu te refuze daca sunt la o firma mai mare si mai la sfarsitul coloanei)
– intotdeauna, la comanda verificati indicativul masinii in care urcati (sa fie acelasi cu cel primit la telefon sau in aplicatie) iar la taxiurile luate din strada (metoda recomandata doar in cazuri extreme) verificati de 2 ori firma si pretul/preturile de pe usa (mai puteti verifica inca o data si in masina pana sa plecati de pe loc)
Problema cu starea masinilor vine in special din cauza mafiei licentelor (sunt prea multe masini/licente care activeaza in Bucuresti chiar daca apartin de Ilfov) si pretul prea mic per km sau pentru pornire, adica 1,39 lei sau 1,40 lei, bani din care foarte putini proprietari de masini cu licente individuale si doar o mica parte din firme reusesc sa faca si investitii (masini noi sau macar mai bune).
Uber este o solutie pentru ca, daca exista masini disponibile, sigur va veni una la comanda chiar daca dureaza 3 min sau 25 de min (mi s-a intamplat si asa), masinile sunt curate (chiar daca unele sunt mai vechi), soferii politicosi si in cele mai multe cazuri stii cat platesti.
Problemele apar atunci cand:
– aproape niciodata ETA din aplicatie nu corespunde cu realitatea;
– soferii nu cunosc aproape deloc orasul (unii chiar sunt veniti din provincie), nu utilizeaza GPS iar in plus insista sa foloseasca Waze, aplicatie care nu te duce pe drumul cel mai scurt/ mai eficient ci pe cel care nu are deloc cozi la semafoare (chiar daca asta inseamna sa adaugi 5-6 km la o cursa de 7-8 km – situatie in care m-am aflat de vreo 2-3 ori);
– faci mult pe drum iar UBER taxeaza si tot timpul petrecut in masina (aprox. 0,3 lei/km);
– harta aplicatiei este proasta si de obicei pin-ul pus pe harta unde vrei masina nu prea are legatura cu adresa afisata sau nu se transmite corect in comanda catre sofer;
Una peste alta, sunt avantaje si dezavantaje la ambele servicii (taxi clasic/UBER) insa daca astfel de informatii si dezbateri s-ar viraliza in mediul online ar fi de folos pentru toti utilizatorii, chiar si pentru turisti.
Spun toate cele de mai sus in cunostinta de cauza, fiind un utilizator frecvent al acestor servicii (cel putin 10-12 comenzi UBER/ luna, 50-60 de comenzi/ luna la Speed Taxi si alte 10-15 taxiuri, de la firme diferite, luate din strada in fiecare luna).
“Mult mai grav mi se pare însă riscul de a fi păcăliți. Una e să ai un serviciu de nota 7 din 10, alta e să nu ai un punct turistic de informare și nicio hartă a traseelor de autobuz, alta e să ai un hotel de 3 stele care să fie de fapt de o stea.
Toate acestea aspecte pot fi rezolvate cu ajutorul Internetului.
Cauți pe Internet informații, vezi părerea altor călători și alegi în cunoștință de cauza.Dar ce faci cu taximetriștii?”
Zic ca fix la fel, folosesti “internetul” – o aplicatie de taxi din multimea de pe piata? 🙂
La fel cum poti fi pacalit cu hotelul, restaurantul la fel poti si cu taxiul daca nu ai grija/nu te folosesti de ceva ajutator. Iar backpackersii sunt fix cei care ar sti sa se protejeze de asta.
Taximetristi periculosi exista peste tot, nu e o exceptie la noi. Asa ca mi se pare bombastic titlul si problema relativ mica, in sensul ca nu asta sperie turistii, totusi 🙂
Sunt foarte multe comentarii, dar sunt pe facebook
Încearcă cu alt browser, poate ai ad Block activat și nu încarcă flashul
Poate e de la mine, dar tot ce văd este o poză, nu un video.
Este interesant(văleu!) că la acest articol am văzut zero comentarii….. Dacă era despre daci, ori despre unguri, cred că avalanşa inepţiilor era greu de stăvilit. Aşa-i românul?