Cum te simti cand te intorci in Romania?

textul de mai jos al lui Cartarescu reda la indigo ceea ce am gandit si am simtit si eu de cand calatoresc mult.

Mi se pare ca surprinde excelent resorturile sociale, psihologice si antropologice care ne fac sa fim asa cum suntem in raport cu ceilalti, in tara noastra.

Cartarescu: despre noi, acum 

Daca traiesti numai in Romania , e posibil sa nu-ti dai seama ca e ceva in neregula cu lumea din jur. Ai culoarea mediului si te misti o data cu el. Esti unacu toti ceilalti. Dar daca te intorci, dupa o vreme indelungata, in tara e cu neputinta sa nu fii izbit de cat de anormala e umanitatea de aici. De cat de chinuiti sunt oamenii si de cat de rai devin din cauza asta. Nu se poate sa nu fii uluit de faptul, de pilda, ca una dintre cele mai raspandite strategii desupravietuire e mitocania agresiva.

In orice tara civilizata oamenii incearca sa-simenajeze nervii cat se poate de mult. Suntprevenitori unii fata de altii in forme duse aproape pana la caricatura. Si-au dezvoltat zambete sociale si ritualuri de contact care sa elimine, practic, posibilitatea oricaror conflicte. Cand cineva te contrazice, ii zambesti si spui: “We agree to disagree” (“am cazut de acord ca nu suntem de acord”). Cand cineva te calca pe picior, te grabesti sa-ti ceri tu scuze. O ipocrizie blanda si surazatoare te intampina peste tot, ca un balsam care alina toate ranile si satisface toate susceptibilitatile. Aceasta ipocrizie poarta numele de politete si e esentiala pentru fluidizarea substantei sociale.

Romanul nu este asa pentru ca nu poate fi, obiectiv, asa. Pentru ca la noi, daca esti bun, esti calcat in picioare. Sa ne imaginam o tanara care devine vanzatoare. Isi iubeste meseria si isi propune sa fie cat mai draguta si mai serviabila cu clientii.
Zambetul profesional, acel zambet care vinde marfa, i se va sterge insa curand de pe fata dupa ce vreo cinci-sase insi ii vor tranti cate-o badaranie sau vor incepe sa urle la ea ca nebunii, chiar din prima zi de lucru. Sunt toate sansele ca dupa o luna de zile zambetul sa-i dispara complet, iar dupa un an sa avem
 vanzatoarea noastra standard, acra si scarbita, care te repede de nu te vezi.

Badaranii de care-am vorbit nu sunt nici ei badarani din nastere. Si ei sunt bieti oameni la care s-a urlat si care-au fost umiliti de cand se stiu. Au devenit scarbosi pentru ca au simtit pe pielea lor ca nu tine sa fii dragut cu ceilalti. Pentru ca, la toate ghiseele, au rezolvat numai urland. Pentru ca doar fiind mitocani au avansat social, calcand peste cei blanzi.

In armata, soldatii sunt extrem de chinuiti “inperioada” de sergentii lor. Cand ajung ei insisi
sergenti, ii chinuiesc pe noii recruti si mai abitir.
Si tot asa, in toate straturile sociale si la toate
nivelurile, romanii sunt proprii calai si propriile
victime intr-o societate profund alienata psihic, o
societate isterica.

Cred ca asta ne distinge, ca romani, in lume, la ora actuala: tensiunea continua la nivelul vietii
cotidiene. Starea continua de explozie, care ne
provoaca ulcere si atacuri cerebrale. Conflictul
generalizat al fiecaruia cu fiecare. Nu vreau sa spun prin asta ca suntem fundamental rai. Fireste, ne-au impins spre asta saracia si lipsa de orizont, carentele de educatie, perplexitatea maselor taranesti dezradacinate si aduse in ghetourile marilor orase.
Pot fi si alte explicatii obiective.
Dar e inca ceva, mai subtil, mai intunecat in tot
acest chimism social. Inraiti de lumea in mijloculcareia traim, cu timpul incepe sa ne placa sa fim rai.
Sadismul nostru rabufneste atunci in insulta si
obscenitate. Incepem sa ne mandrim cu grobianismul nostru si, exhibitionisti ai moralei, ne dezbracam voluptuos de caracter in aplauzele excitate ale publicului. Curand, devenim la fel de cinici, la fel  de incapabili de a distinge binele de rau ca  tarfele si noii imbogatiti.
Ascensiunea (sau doar supravietuirea) noastra
sociala e marele premiu castigat cu pretul mitocaniei. Iar cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decat printr-o lunga terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lunga, scumpa si cu un rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permite deocamdata.

Similar Posts:

Popular Posts:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments

One thought on “Cum te simti cand te intorci in Romania?

  1. Iulian Boia

    Buna Tudor,
    E un articol scris bine si acopera foarte bine senzatia pe care o ai cand revii in tara, cu asta sunt de acord.
    Nu sunt de acord insa parerile expirmate in ultimul paragraf. Cred ca lucrurile se schimba in bine in Romania, doar ca mult mai incet decat ne-am dori..
    Asta nu-i un motiv sa sspui ca “cercul acestei nevroze nationale nu ar putea fi spart decat printr-o lunga terapie care, ca orice demers psihanalitic, ar fi lunga, scumpa si cu un rezultat incert. Nu cred ca ne-o putem permite deocamdata.” Suna a indemn la abandon, nu ne ajuta 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *