Am plecat joi după-amiază eu, Ștefania și Duțu-cățelul aventuros,pe un drum nemaiparcurs de mine spre mare, prin Călărași, cu traversarea Dunării cu bacul la Ostrov. Așa cum mi-au spus unii prieteni am descoperit o Dobroge săracă, dar cu un farmec aparte, cu o viață parcă neatinsă de prea multă civilizație.
stânele inundate de Dunăre
bacul Plaiul Viilor cu care am traversat Dunarea la Calarasi spre Ostrov
Duțu pozează
drumurile pustii
Dunărea văzută de pe partea cu Dobrogea
copii necăjiți ce cerșeau bani și mâncare în fața manastirii 
Am reușit să ieșim la Mangalia de pe drumurile încâlcite ale Dobrogei și să ajungem lângă Olimp unde lăsasem rulota.Am mâncat bine la Popasul Pescarilor, iar a doua zi ne-am îndreptat spre munții Măcinului, cu o escală de o noapte la cetatea Histria.
În Măcin am avut o gazdă extraordinară, pe Dan (mersi pentru recomandare lui Geo de la Bate Șaua)
Am avut parte de o incursiune în crama Curții regale a Alcovin, societate unde lucrează Dan. Am scos pentru prima oară bicicletele pentru o plimbare prin Parcul Național Munții Măcin. Am stat de o vorbă cu un batrân apicultor și ne-am plimbat de-a lungul unor dintre cei mai vechi munți din Europa.
Cu noroc am trecut a doua zi cu bacul la Brăila, cu direcția Piatra Neamț. Într-o zi senină Dunărea calmă inundase tot ce prinsese în cale, amenințând și șoseaua pe care mergeam noi. Pe drum spre bac am întâlnit un francez biciclist care traversa toată Europa dus-întors pentru a ajuta copiii orfani din Onești. În funcție de câți kilometri făcea atât se strangeau donațiile. Admirabil!
Ne-a deschis apetitul pentru o tură cu bicicletele în toamnă pe Valea Loirei.
Piatra Neamț e unul dintre puținele orașe din România ce mi-au scăpat nevizitate. Poate și vremea rea m-a făcut să fiu destul de dezamăgit de oraș și de locuitorii săi. Păreau destul de izolați de lume și cam rudimentari în comportament, trăiri etc
După doar o seară petrecută aici am plecat spre Izvorul Muntelui, la recomandarea unei prietene din Piatra Neamț, de unde speram să putem urca pe Ceahlău. Aici am avut parte de surprize foarte plăcute. Parcul Național Munții Ceahlău cred că este unul dintre cele mai organizate parcuri din țară. Site-uri foarte bune, cu hărți, istorie, trasee, ca cel de aici. Parcul are de asemenea site-ul său oficial aici.
Traseele foarte bine marcate, cu informații despre dificultate, puncte intermediare, atracții turistice și durată. La cele 2 intrări din parc sunt și puncte de informare. Wow!
Am campat într-o poieniță feerică, lângă o cascadă. Am plecat cu bicicleta la cumpărături. Am avut mare noroc, am găsit la o doamnă tot ce îmi doream, caș proaspăt și urdă de la stână, ouă de la găini de munte, lapte de la vacuță:)
A plouat aproape încontinuu, prilej foarte bun de leneveală, citit cărți bune (am terminat Power of Now, Arta Iubirii, o revista de istorie, un atlas despre formarea Pământului și am început să citesc despre Zen) și de gătit la aragazul rulotei.
Intr-o pauză de ploaie am avut inconștiența de a face pe bicicleta drumul de la Izvorul Muntelui spre Durău. După o cățărare cruntă de 4 km și sub amenințarea ploii ne-am întors cu viteză la adăpostul rulotei.
Am traversat axialul ce strabate munții Ceahlău, cu regretul că nu am putut să-l abordăm și la pas.
Ne-am îndreptat spre Băile Tușnad, cu o mică escală la Miercurea Ciuc. O plimbare, evident prin ploaie, prin centrul vechi, unde evident că aveai senzția că ești în Ungaria. Era cât pe ce să salut 2 oameni care vorbeau româna și să le spun entuziasmat că și eu sunt român.
Am ajuns la miez de noapte în Tușnad. O localnică ne-a îndreptat spre un camping ce ni s-a descoperit în noapte în toată frumusețea sa feerică. Inconjurat de munți și râu, cu alei cochete, brazi falnici și aer puternic ozonat. Uitându-mă la râu însă m-am îngrijorat, Baraoltul fiind la jumptate de metru de digul ce apăra campingul. După un apel la 112 a venit un agent-șef local, vizibil deranjat că mi-am permis să fiu îngrijorat. După el a mai venit și o echipă de la Apele Române cred, ce păreau a fi mai degrabă recuperatori de nu știam dacă să le confirm că eu am făcut apelul la 112. Evident că ne-am înțeles greu, limba română nefiind prima lor limbă.
Campingul de la Tușnad pe cât de feeric, pe atât de proaste condiții oferă. Nu recomand decât pentru șederi scurte.
Am plecat pe la amiază pe biciclete, cu mult curaj, spre lacul Sfânta Ana, aflat la 20 de kilometri de Tușnad. După vreo 13 kilometri de cățărare medie spre dificilă ne-a prins ploaia. Am încercat să fac un adăpost din frunze care nu a ținut decât până s-a întețit ploaia. Nu aveam deloc echipament de ploaie și se și răcorise. Am avut noroc din nou, în apropiere era o cabană. Am sărit gardul și ne-am adăpostit pe veranda casei. Mai era o cabană în apropiere unde un amabil tânăr din Ungaria a acceptat să ne ducă cu mașina în Tușnad.
Ne-am întors cu mașina noastră, am recuperat bicicletele și am continuat drumul la Sfânta Ana. Un lac ce mi-a luat răsuflarea. Înconjurat de păduri dese, foarte clar și liniștit,aburind după ploi…
De acolo ne-am îndepărtat puțin prin păduri și drumuri șerpuite spre foarte bine ascunsa stațiune Balvanyos. Am găsit un restaurant cu preparate specific săsești și vânătorești. Deschizând meniul am avut senzația că sunt în Bulgaria. Prețuri ireal de mici, poze apetisante:)
Am mâncat regește și am luat la pachet salam de urs.
Următoarea zi am renunțat la biciclete și am ales un traseu scurt spre Turnul panoramic Apor. La întoarcere ne-a prins din nou ploaia, de data aceasta ceva mai bine pregătiți, dar nu pentru intensitatea cu care a venit. Ne-am oprit în fața centrului de tratament și pentru că tot nu aveam ce face am intrat la bazinul de băi termale. O apă ruginie, cu proprietăți foarte bune pentru circulație, dureri de spate etc Câteva reprize de bălăceală, combinate cu saună m-au făcut să mă bucur teribil de ploaie de afară și să mă simt complet revigorat. Am reușit să convingem angajații de acolo să-l lase și pe Duțu. În inconștiența sa a intrat și la saună și a adormit:)
Cu o zi înainte ca să se răcorească în drumul spre lac a făcut o baie în nămol. Auzise că e sănătoasă:)
Ultima oprire înainte de București a fost în Rucăr, la campingul Panorama. Un camping deținut de un olandez și cu condiții cu adevărat occidentale, așa cum trebuie să arate un camping. Am zis că trebuie să facem o drumeție cu bicicleta până la capăt totuși și am pornit la drum spre peștera Dâmbovicioara, aflată la 20 de kilometri. Pe un drum superb am intrat in parcul național Munții Craiului și deși a plouat am ajuns la destinație.
La întoarcere am avut pe ultimii kilometri o cățărare ucigătoare pe care am învins-o fără să cobor de pe bicicletă. La finalul ultimei urcări m-am dezlănțuit, ”I am a winner!:)”
Am actualizat blogul meu cu toate campingurile din Romania, cum sa pregatesti o vacanta cu rulota, off camping in Europa si o multime de alte informatii utile pasionatilor de excursii cu rulota
http://www.excursieinrulota.com
Vacanta placuta!
Cu multa placere si sarbatori fericite!!
Mersi mult Viorel!
Mulțumesc mult!
Ma bucur cand descopar asemenea persoane care indragesc rulotismul.
Mult succes in continuare si drumuri bune!
Super tare ideea de a merge cu rulota, iar din poze si descriere a fost o calatorie pe cinste. Trebuie sa ma interesez de unde putem inchiria o rulota si sper sa va pasim pe urme.
excelenta descriere a calatoriei….si eu ma pregatesc de drum , tot cu rulota…tot fara gasca, motanul il lasam acasa … f simpatic cainele vostru
apropo cu faza cu limba romana pe strada in miercurea ciuc, eu vorbesc germana perfect si in una dintre calatoriile mele,in elvetia la mendrisio (aproape de granita cu italia,60 de km de milano) la hotel,batranul receptioner NU a vrut sa vorbeasca germana cu mine deloc,doar italiana pe care o stiu din auzite….oar oricum,eu roman fiind , oriunde in europa aud vorbindu-se romaneste ,plec in cealalta parte….
revenind la “calatoria cu rulota prin Romania” ma bucur ca am citit despre cineva care a facut ceea ce vreau sa fac si eu , adica traseu lung,bicicleta,rulota.fara gasca…
numai bine
Loved it! 😉