După cum mă știți nu sunt un mare iubitor al frigului și al iernilor.
De aceea mi-am făcut o tradiție în a-mi prelungi pe parcursul întregului an călătoriile însoțit de soare.
E cea de-a șasea iarnă pe care o petrec departe de România, dar de data aceasta e cea mai lungă călătorie, de 4 luni.
Celelalte ierni m-au găsit în locuri mai exotice,ca Florida, Costa Rica, Caraibe, Maroc, California, Vietnam, Laos, Thailanda, Malayesia sau Brazilia.
Despre cum să călătorești în Asia cu mai puțin de 500 de euro pe lună am scris aici
Pentru 2014-2015 inițial am cumpărat bilete pentru Los Angeles, găsisem o ofertă de nerefuzat, 217 euro de persoană din Oslo către Los Angeles cu întoarcere în Londra.
Ne-am propus o lună să exporăm California.
Ne era foarte dor de Asia și am tot căutat cele mai ieftine bilete de avion către Filipine și Indonezia. Am găsit din Barcelona o ofertă destul de bună, cu 430 de euro până în Manila, via Beijing. Către Thailanda, India sau Sri Lanka găsisem sub 300 de euro, dar țineam neaparat să descoperim arhipelagul Filipinelor și al Indoneziei.