Un text impresionant al unei prietene care s-a luptat cu aceasta boala:
Primele mele ganduri la aflarea diagnosticului si
atitudinea cu care am plecat la drum:
24h: am realizat ca sunt o femeie puternica, am
incredere in mine si in capacitatile mele, ca sunt
pragmatica, rationala. Ca am un mental echilibrat
si bine ancorat. Ca vasul numit “Carmen” nu
poate fi rasturnat de un val, indiferent de
dimensiunea acestuia. Ca am toata energia
pozitiva sa rup valul in doua. Sunt pregatita, cu
toate panzele sus si vant in pupa, cu o aroganta si
infatuare ceve de speriat, oricat de invaziv ar fi
acest val. Nu imi pasa. E o provocare si iubesc
provocarile…..Imi doresc atat de mult, incat nu
ma poate invinge o nebuna celula care isi face de
cap. Si nu o las sa creasca. Nu face parte din
categoria “un rau necesar”. E mica, am sa fiu o
criminala pentru ca o voi ucide cu toate armele
din dotare. Parte frumoasa este ca nu voi fi
acuzata, vinovata de crima cu premeditare. Nicio
instanta nu ma poate judeca, nu ma poate
condamna. Nu voi ajunge sa fiu inchisa.
Dimpotriva, voi fi libera sa fac tot ceea ce imi
doresc cel mai mult: sa fiu o mama
nonconformista; sa urmaresc cu al 3-lea ochi
evolutia lui Iuli si sa il indrum; sa ma plimb; sa
calatoresc; sa fiu activa in societate; sa fiu critica
si mereu nemultumita; sa tind catre perfectiune in
imperfectiunea mea. Si asta nu este tot…Sau
poate ca ar trebui sa fie suficient? ”