Când am pornit pe drumul antreprenoriatului cel mai important obiectiv pe care l-am avut a fost să construiesc o organizaţie de succes, foarte tânără, cu o echipă unită care să înteleagă bine viziunea firmei şi să contribuie la aceasta. Am vrut de asemenea ca valorile personale ale fiecăruia să se regăsească în ceea ce facem, iar în prim plan să fie prietenia şi etica.
Sună foarte idealist,nu?
Dacă şi ceilalţi cu care fac echipă gândesc a 10-a parte din ce a scris Anca pe blogul ei simt că mi-am împlinit dorinţele de mai sus şi chiar mai mult decât atât!
Tot stresul asociat construirii unei firme de la 0, sacrificiile făcute, greutăţile depăşite, nopţile la birou sau cu laptopul în braţe îşi găsesc cel mai mult sensul când ai mulţumiri de genul acesta…
Mulţumesc din suflet tuturor prietenilor şi/sau foştilor colegi care au ajutat Elevate să se nască şi să crească.
Adrian, Diana, Cristina Ilie, Doru, Tibi, Lucian, Adi P, Laura, Cristina F, Simona, Andreea Toma,
Radu Restivan,Mădălin,Dan Serbulea,Robert Mircea,George,Roxana Ionescu,Oana,Marius Hodor,Ioana Iosa,Monica, Emi,Mihai,Georgiana, Anamaria, Paul, Perla, Radu Tănăsan.
pe lângă aceştia suntem noi toţi ceilalţi care ducem mai departe munca începută în 2005 🙂
Era să uit de Duţu, responsabil de divertisment şi relaxare
munciţi,munciţi şi iar munciţi,dragi tovarăşi……………..
E frumos sa muncesti intr-o asemenea echipa si cred ca toti ceilalti gandesc la fel. Oamenii Elevate sunt uniti, plini de energie si entuziasm:) Asa e, merita sa muncesti pentru asta! 🙂
Ma bucur ca te-am inspirat si eu sa scrii postul asta..