Dintr-o întâmplare norocoasă avem şi în Ko Samui valurile la doi paşi noaptea şi ascultăm poveştile înspumate ale mării.
Fermecat şi răpus de magia acestei lumi m-am lăsat adoptat de mare, de vânt şi de lună. M-au răpit într-o lume în care nu există decât clipa prezentă, simplitate, zâmbete, bunătate, umor şi descoperiri noi şi noi.
De când am ajuns în Thailanda din Laos m-au părăsit aproape de tot inspiraţia şi cheful de muncă.Nu reuşesc să mai scriu mare lucru şi să ţin actualizat jurnalul călătoriei.
Deşi iubesc să scriu şi să transmit cititorilor emoţiile şi experienţele de călătorie simt că mai ales în ultimele 3 săptămâni (din cele 8) trăiesc mut o altfel de viaţă.
Viaţa mea principală(?) e o viaţă plină de proiecte, de muncă, de prieteni, de zbucium zilnic, zbucium care din când în când nu-mi dă pace nici la distanţă mare. Viaţa mea secundară, de călător, s-a instalat confortabil şi nu prea ar vrea să se mai dea la o parte.
Încontinuu contemplez natura,oamenii,stâncile cocoţate deasupra mării, valurile, palmierii,căsuţele ascunse prin verdele tropical.Mă mir în fiecare zi de paradisul ce-l avem pe Pământ. E peste tot în lume, dar aici parcă e mai neîntinat de preocupări pragmatice, de oameni răi, de zgomot inutil.
Ploaia s-a oprit la fel de brusc cum a început. Din liniştea lăsată de stropii de ploaie se aud din nou valurile neobosite şi un cântec de chitară cu o voce tânără, Paradise city.
In fiecare zi simt că nu îmi lipseşte nimic.Trec prin pieţe cu oferte îmbietoare şi generoase, cu tot felul de lucruri utile şi nimicuri.Mă tot uit pe , am un cupon cadou de 270 de lei ce îmi expiră la sfârşitul lunii.
Însă nimic nu îmi lipseşte şi nu îmi trebuie nimic în plus. Nu ştiu ce cadou să-mi fac…
Deja am coborât prea mult pe pământ.
Imi plac mai mult înălţimile de pe motocicletă şi înălţimile înspre care te poate duce. E lucrul care mi-a servit cel mai mult în această călătorie lungă. Am fost prin locuri ce nu apar pe vreo hartă, am fost pe drumuri de pe care unii se întorceau necutezând să le parcurgă şi am bătut şi căi bătătorite deja.
Imi doresc să împărtăşesc cât mai mult din ce trăiesc, dar simt că oricât de meşteşugite ar fi cuvintele nu sunt de ajuns. Probabil de aceea nici nu prea mai încerc să le scrijelesc, nu pot reda cât aş vrea din trăirile de călător.
Trăim atât de mult în convenţional, în paradigme,în cotidian încrâncenaţi în lupta cu prezentul,cu viaţa încât uităm ce simplă şi îmbucurătoare poate fi orice fracţiune de clipă.
Călătoria e un drog zilnic ce îţi dă stări euforice şi te poartă pe acoperişul lumii, pe marginea cascadelor, în păduri dese,deasupra valurilor, în vârful munţilor şi în inima oamenilor.
Tu ai plecat singur, de asta ai găsit acasă ce căutai…
Simt si eu la fel ca si tine. Insa dupa plimbarea prin Olanda cu bicla, dar mai ales cea de 10 zile din Uk, am simtit ca defapt tot ceea ce caut e acasa, in Bucuresti.