Blog de călătorii în viață-Tudor Maxim

Prima saptămână cu maşina în Europa

După cum probabil unii dintre voi ştiţi sunt plecat prin Europa. A fost o săptămână de tur de forţă. Acum mă relaxez cu o bere (ceva mai multe:) la barul hostelului unde stau, dupa vreo 4,5 ore de mers pe jos prin Nisa.

Am vizitat Budapesta (by night), am făcut turul lacului Balaton (foarte frumos), am vizitat Venezia pe noapte, Verona pe zi, Lacul Garda (super fain, cu panorame ameţitoare), lacul Como, Milano pe fuga(dar suficient cât să vedem Domul din Milano şi sa facem ceva cumpărături), Torino şi acum Coasta de Azur.

Azi am coborât din Italia pe drumuri de munte din Alpi până pe Coasta de Azur.

Urmează să aprofundăm Coasta de zur (Monte Carlo, Antibes, Cannes, Saint Tropez), dupa care continuăm pe la Marseille, Provence, Elveţia, puţin Austria, după care ne întoarcem.

Simt ca nu îmi ajunge timpul şi că voi călători toată viaţa 🙂

Editare mai târzie:-) :

dacă aveţi nevoie de informaţii privind trasee optime, costuri parcări, locuri de cazat pitoreşti şi/sau primitoare,  costuri benzină etc just whistle…

 

Popular Posts:

marius says:

pentru trasee de calatorie interesante iti recomand sa dai un search pe youtube cu “Where the hell is matt?”

marius
aspen

dan says:

mda…distractie placuta ce sa zic
ma bucur si eu de panoramele ( sau panarame ) oferite de capitala noastra draga