Blog de călătorii în viață-Tudor Maxim

Sunt gata sa imi iau cetatenie vietnameza.

Oamenii sunt fenomenal de buni, de deschisi si de ingenui, mancarea exceptionala, clima perfecta, peste 1900 de kilometri de litoral.
Nu e o lume ideala, evident ca orice padure are uscaturile ei, sunt si multi care incearca sa castige cat mai multi bani de pe urma turistilor, dar caldura si curiozitatea unui popor tanar te fac sa uiti lucrurile mai putin bune si sa te simti ca acasa.

Desi e noapte, ora 1.30, iesirea din avionul de Shanghai ne-a adus un aer complet schimbat, greu respirabil, cu umiditate mare.
Am revazut in avion pe laptop un documentar cu atrocitatile din anii 70 intamplate in Vietnam si in tarile alaturate, Cambodgia si Laos. Sunt foarte curios cum arata un popor si o tara la mai putin de 40 de ani de niste vremuri crunte care nu seamana catusi de putin cu 2013.
Prima impresie in aeroport e de nou, e de modernitate, iar procedura de obtinerea vizei e bine organizata. Asteptam sa primim dreptul de a intra in Vietnam. Chiar cand scriu aceste randuri am fost chemat sa iau pasaportul, totul a decurs rapid.
La control am avut cea mai placuta experienta de intrare intr-o tara. Doi tineri vamesi zambitori ne-au urat bun venit in Vietnam si ne-au oferit caju din palma unuia dintre ei.
La bagaje insa am patit in decurs de 3 zile a doua oara ceva ce nu am patit deloc  in tot restul calatoriilor,bagajul pierdut din nou. Cei de la bagaje pierdute au fost atat de umili incat nici nu am putut sa ma supar pe eveniment.Am zis ca abia am mai putin bagaj de carat pana la hostel.
Inainte de a lua taxiul 2 irlandeze ne-au intrebat daca pot veni cu noi in centru, sa impartim costul de transport. Ele sunt de 5 luni pe drumuri si urmeaza sa mearga in Australia unde spera sa isi gaseasca job pentru un an pentru a-si putea sustine costurile calatoriilor.

Abonati-va la feed-ul de RSS sau subscrieti-va la noutati pe pagina noastra de Facebook.

Am ajuns cu bine la hostelul pe care Hostelsclub.com ni l-a pus la dispozitie gratuit si am gasit receptionerul dormind pe o paturica in spatele biroului.

Dupa ce am reusit sa ne intelegem intr-o engleza vietnameza si am primit camera la 4 dimineata am pornit sa colindam strazile orasului, am mancat o supa cu creveti, verdeturi, ou de prepelita si alte minuni, dupa care am explorat strada distractiei, strada cu multi backpackeri si fete frumoase ce profitau de prezenta acestora.

Prima noapte in Vietnam  si primele impresii povestite de Anda, aflata la primul ei text

Primul contact cu strazile Vietnamului a fost pe la ora 3.00 dimineata, dupa ce ne-am cazat . Am iesit sa mancam ceva si mare mi-a fost uimirea sa vad ca aproape nimeni nu doarme, ca orasul era plin de viata.
Recunosc ca am fost socata de cum arata orasul. Strazi murdare, locuintele in marea lor majoritate sunt niste baraci, oamenii lucrau in fata casei, in strada. Probabil e prea cald inauntru 🙂
La ora aceea toata lumea curata legume, ananas, prajeau tofu la coltul unei intersectii, transau carnea de pui, pe jos in niste oale, sub privirea mea plina de uimire. Insa cu toate acestea, am avut o imensa putere de adaptare , am luat lucrurile ca atare.
In Romania daca as fi fost, nu as fi mancat din astfel de locuri, insa am fost surprinsa sa vad cum daca iesi un pic din zona de confort, ajunge chiar sa iti placa 🙂
Mi-a placut acest lucru, cred ca mi-am depasit niste limite, am lasat din pretentii, am mai invatat ceva despre mine.

Am descoperit in Vietnam un popor minunat. Cateodata e bine sa ai putine asteptari, astfel bucuria e si mai mare. Sunt oameni deschisi, extraordinar de veseli. Parca nu au trecut printr-un razboi, cel putin eu pana acum nu am simtit acest lucru. Din contra, sunt foarte bucurosi de turisti, fie ei si americani. Nu sunt deloc ranchiunosi, nu au ura pe nimeni. Sunt veseli si linistiti.
Mi-am adus aici aminte de copilarie, cand aveam si noi consignatii si alimentara, sampon la plic, Coca-Cola si Mirinda la sticla , uniforme scolare.

Aproape 2 vietnamezi din 3 vind ceva 🙂 E extraordinar cum s-a transformat tara asta in ultimii ani, cum s-a adaptat la turism. Pana la urma, e mai usor sa vinzi ceva si sa oferi servicii decat sa cultivi orez sau sa faci agricultura. Fiecare casa are un chiosc la intrare. Majoritatea caselor sunt inguste, gen vagon, cu cel mult un etaj sau doua. Pe toata latura dinspre strada au usa, ce se deschide larg. Pur si simplu isi deschid casa catre strada. Poti sa cumperi o cafea si sa stai sa o bei pe canapeaua lor 🙂
Asta e felul lor, deschis, de a primi pe fiecare in casa lor, vietnamez sau european fiind.

In prima zi, dupa sucurile proaspete din fructe exotice mult asteptate si un suc de cocos racoros baut direct din fruct pe strada am inceput sa ne obisnuim cu umiditatea si caldura de peste 30 de grade.
Un domn obisnuit pe strada tocmai mi-a aratat mandru cafeaua lui, i-am dorit ”bon apetit” si mi-a raspuns cu "merci Monsieur!"
In apropiere se desfasoara o festivitate scolara, iar copiii ne fac din mana cand ii fotografiem.
Desi Ho chi min pare a fi un oras haotic oamenii sunt foarte calzi, zambitori si prietenosi.
Drumul ne-a dus catre un liceu ce avea o expozitie cu vanzare de diverse produse, unele hand made. Mi-a placut sa stau pe margine si sa observ tinerii vietnamezi. Sunt linistiti, cuminti, cu bun gust imbracati.

Din ce simt acum dupa jumatate de zi in Vietnam din cele aproape 40 de tari vizitate aici mi se pare ca oamenii sunt cei mai deschisi.
Tocmai cand scriam asta un adolescent dintr-un grup ce era la un picnic in parc cu colegii m-a salutat.

Dupa ce am primit de cateva ori bancnotele rest din ambele maini de la diversi vanzatori am avut o mica revelatie legata de cat de seci mi se par diverse invataminte din carti sau de pe la scoli de business legate de eticheta de business asiatica.
Il invata pe occidentali ca asiaticii dau cartea de vizita cu doua maini si ca sa fii si tu in armonie cu ei trebuie sa o primesti tot cu doua maini. Pana nu am ajuns aici nu prea intelegem de ce. Am simtit aici ca atunci cand iti dau ceva cu amandoua mainile iti acorda sincer si autentic toata atentia lor si prin impreunarea mainilor cred ca inchid si un cerc energetic.
Daca ne apucam sa copiem acest fara sa-l intelegem si sa-l simtim cu adevarat e degeaba.

Dupa-amiaza ne-a adus la Muzeul Razboiului. E probabil primul muzeu la care nu am ratat niciun exponat, niciun tablou si nicio explicatie. E adevarat ca prezinta dintr-o singura perspectiva razboiul din Vietnam si subliniaza atrocitatile si experimentele facute de americani ( gen agentul Orange-substante toxice dispersate cu generozitate din avioane) ce au lasat urme pana in zilele noastre. La 2 generatii distanta de la razboi se mai nasc copii cu malformatii majore. Am vazut pentru prima oara in viata multi occidentali cu ochii in lacrimi intr-un muzeu. Te intrebi, fara raspuns, cum ajungem sa ne facem atata rau intre noi oamenii…

Plimbarea spre Mekong ne-a adus in cale cateva cladiri frumoase, cu arhitectura de pe vremea cand francezii conduceau si de aici Indochina franceza.

O mica sedinta foto cu 2 iubiti locali

Asfintitul ne-a gasit la o mica masa pe malul raului, la o cafea cu gheata. Langa noi stateau 2 calatori germani foarte experimentati, la vreo 65 de ani, care de 5 ani calatoresc incontinuu. Cand sunt in Europa calatoresc cu rulota cam 8 luni pe an. A avut o firma in Germania de asigurarari pe care tocmai a vandut-o, preferand sa nu mai aiba nicio grija in timp ce calatoreste. Pentru ei calatoritul e ca un drog. Tot in calatorie s-a cunoscut cu sotia lui, in Bali, Indonezia. Dupa o ora de povesti de calatorie ne-am luat ramas bun ca sa ne revedem 10 minute mai tarziu intr-o mica piata unde am simtit ca e bine sa mancam. A traveller has to eat, right?

Dupa o noapte si o zi in Vietnam intr-un oras aparent haotic, galagios si relativ poluat simt ca m-am indragostit de aceasta tara cu oameni ingenui si calzi.
Ne-am ratacit pe strazi a doua zi, ne-am racorit cu shake de vanilie si cu fructul pasiunii si am luat contact de aproape pentru prima oara cu un templu budist. Am simtit de la intrare multa energie pozitiva, o atmosfera primitoare si impaciuitoare.

Am comandat mai tarziu o singura cafea pentru amandoi la o terasa langa un parculet unde vietnamezii fac sport. La noi chelnerul s-ar fi uitat urat, aici ne-au adus 2 ceaiuri din partea casei. Au fost si atenti ca Andei sa i-l aduca cald, iar mie rece, cu gheata.
Menta amestecata cu lapte, lenevitul in scaunul comod si vantul din dupa-amiaza aceasta fac ca totul sa fie perfect.

Simt ca apartin acestei lumi, acestor oameni mai mult decat lumii de multe ori divizate, dusmanoase si distante din Romania.

Seara am vizitat piata de noapte, am negociat cat am putut de bine, ne-am plimbat pe strazile pline la refuz de scutere, ne-am mai salutat cu localnicii, am facut poze cu ei.

Se claxoneaza aproape incontinuu, deja chiar si pentru noi a devenit un zgomot de fond. Nu am vazut pe nimeni nervos sau agresiv in trafic. Claxoneaza de cele mai multe ori preventiv si in tot haosul aparent masinile, scuterele, bicicletele, pietonii si tuc-tuc-urile circula fluid, fara incidente.

De aici ne indreptam spre insula Phu Quoc, in sud. Plecam cu un autocar de noapte cu paturi de dormit (prima experienta de acest gen) si vom strabate Delta Mekongului, de unde dimineata vom lua un vapor catre insula.

BUGET WEEKEND HO CHI MINH-VIETNAM

mancare si bautura 22 de euro

cumparaturi 18 euro

cazare Lofi INN Saigon gratuit, in valoare de 20 de euro (Am facut poze si un filmulet pentru www.hostelsclub.com)

Abonati-va la feed-ul de RSS sau subscrieti-va la noutati pe pagina noastra de Facebook.

Toate postarile din proiectul Always Summer sunt pe pagina dedicata:

Always Summer

Popular Posts:

• Femeia trebuie sa fie supusa intotdeauna barbatului
• Vand Samsung Galaxy S I900
• Simplitatea vietii si calatoriilor in rulota
• public speaking/abilitati de prezentare
• Despre dragoste și credință