Thu, 15 Sep 2005 20:59:53 -0700 (PDT)
dragii mei .. care mai de care mai scriitori…
eu is tot ase cum unii ma stiu.. iar altii ma aproximeaza… gras, stralucitor si cu steaua;n frunte…
am scapat de lucratori din cehia si-s fericit… am obosit sa caut aprecieri ale descoperirii unei noi specii din pacate umane… si anume : cehii… si acum ma odihnesc in spaniola si engleza…
lucrez ceva mai putin.. cam 40-50 de ore pe sapt… si intrebarea iute vine.. si de ce nu scrii ma?…. pai pt ca mi-am cumparat de pe net o multime de grozavenii eftine…
si amu stau si astept ca disperatu sa apara tot ce-am comandat…
am cheltuit incredibil de mult fara sa-mi dau seama…
o groaza de bani aiurea.. o groaza poate buni..
om vedea noi…
amu iar tre s-o intind.. da va mai povestesc eu amintiri mai incolo…
is bini sanatos si sper si voi sa fiti la fel..
zambete si floricele dragilor.. si daca ploua… sa stiti ca asa e la mine mereu………
Tue, 27 Sep 2005 12:22:56 -0700 (PDT)
va salut cu dragggg
Ce se intampla…
De 3 zile imi fac bagaje si ma gandesc cum sa ma descurc mai bine in Los Angeles… sa vad cat mai multe… si sa prin cat mai multe evenimente…. Deci voi petrece vreo 2 ore la Disney music Hall – un monument de arhitectura… si in acelasi timp o grozavenie de sala de concerte… care va incapea si-n urechile mele nenorocite… intrucat am cumparat bilet la Concert cu Simfonia 1 si 2 de Beethoven – undeva duminica pe la 2 pm la ei… si voi vizita si minunata cladire vreo 3 ore…
in rest.. muzee vreo 6-7… si alte puncte turistice mai populare.. cat si unele dintr-o cartulie ce-o rup zilnic…
Harta ma ajuta mult… de pe-acum.. iar internetul imi mai dezleaga tainele transportului in comun… incat cred ca daca ma misc fff repede.. voi ajunge sa vizitez tot ce mi-am propus…
Parisul mi-l las pe joi si vineri de cercetat pe interenet.. si mai astept pe cei ce-i voi intalni in Paris sa aiba habar de mai multe locuri sa imi faca vizita mai plina…
in rest.. munca s-a gatat.. am fost botezat intr-o ditamai cutia plina cu apa… si a fost frumos… imi arunc din hainele puturoase… si ma pregatesc de vacanta mult dorita…
scoala ma cam streseaza.. intrucat se pare ca trebuie sa apar cel tarziu pe 15 in minunata capetala…
in rest…. stresat si de locul de camin…adica as fi vrut sa stau si anu asta singurel… ca mi-e mai bine in felul ala.. in camera cel putin 🙂 …. dar ce-o fi o fi.. nu pot sa le am pe toate.. asa ca voi accepta ce va fi.. intrucat lipsa trebuie sa aiba efectele ei.. iar eu.. responsabilitatea lipsei mele…
va pup in rest si astept cu nerabdare sa va vad!!!!!!!!! si poate voi avea si bani sa dau macar o bere….
Salutare,
Această ultimă comunicare a mea din Alaska nu o am a comenta prea mult. Eram într-o perioadă de odihnă aproape, în care petreceam mult timp plimbându-mă, uitându-mă la casete cu filme vechi americane împrumutate de la ”biblioteca comunală”, citind, admirând în continuu minunea de loc în care eram și documentându-mă cât puteam eu de bine despre LA, pe care eram convins că dacă ar fi să nu-l mai văd niciodată, ar fi bine să mă organizez să văd fix ce-mi doresc.
Pentru că era timpul de muncă era ceva mai permisiv, americanii m-au botezat luându-mă pe sus la un moment dat și aruncându-mă într-un metru cub de apă cu gheață. Fiind cam 20 de grade în septembrie, vă imaginați ce bucurie :).
Fiind pe final, toate fructele, care la început păreau din plastic, acum aveau gust. Până și berea îmi era aproape ok. Surprinzător a fost să revin după 2 zile, doar 2 zile de neintrat în fabrică, să-mi recuperez hainele de schimb (hainele de lucru le spălam și uscam acolo la fabrică) și să constat că hainele mele proaspăt spălate aveau un miros impresionant de pește, atât de profund încât le-am aruncat. Nu-mi venea să cred că eu dimineața veneam și mirosind hainele le găseam a mirosi a DETERGENT! Nici nu-mi imaginez cum miroseam noi în general, pentru că toți eram în aceeași barcă… Revenind în fabrică mirosul mă lovea ca la-nceput, după doar 2 zile de lipsă. De aceea nu mă mir și nu vă mirați dacă nu am poftă de pește. E o poveste în spate care mă reține. Cam asta face obișnuința din om.
Nu am găsit detaliile organizatorice, dar a fost prima dată când am fost foarte detaliat în legătură cu ce voiam să văd. În LA am căutat să merg la Staples Center unde speram să văd măcar terenul pe care a jucat Magic și Kobe, la Paul Getty museum unde țineam morțiș să văd Irișii, tablou cu care mă identificam atunci, și la LA Music Concert Hall, unde țineam să simt un concert într-o acustică din cele mai interesante. Numai la Staples Center n-am reușit să intru, pentru că era concert cu nușcine. În rest am petrecut 6 ore la fiecare din celelalte două atracții majore. Imaginați-vă 6 ore într-un muzeu :))) Yup! Nebuuuuuun! Catedrala Our Lady of the Angels era fix lângă LA Phil și am vizitat-o în fugă (doar jumătate de oră acolo) și am trecut și prin Downtown LA, Hollywood Blvd și Venice Beach. Fiind cazat fix lângă ocean, abia în ultima seară am făcut și baie în ocean, noaptea, pentru că nu-mi ajunsese timpul și nu voiam să ratez asta. Am zis că e obligatoriu.
Am vizitat multe locuri interesante, am mâncat cel mai bun egg-burito ever! am mâncat și faimoasele clătite americane cu sriop de arțar, pe Hollywood Blvd, plătind imens de mult pe ele. Apoi mi-am făcut multe pofte în general, având bani să mă satisfac în felul acela, al umplerii golurilor. Am stat la un hostel în Venice, unde am legat un soi de amiciție de moment cu un italo-elvețian, un austriac, doi nemți și un englez. Seara ne vedeam și beam bere și ne plimbam. Într-o seară am fost cu toții de acord să mergem la semnul Hollywood și fiind 6, eu am fost la portbagaj. Super tare! În portbagaj aveai un levier pe care era scris ”If stranded against your will, pull this to get out”, și eu trăgeam la fiecare stop (din cauza berii) și eram… euforic… Până să țipe ceilalți la mine că e poliție… :))
La plecarea spre Paris lăsasem 600$ în LA doar și aveam un bagaj în plus față de ce aveam voie spre Paris… Ceartă-te cu Air France pe model românesc – eu nu mai am bani și nu pot lăsa acest bagaj aici. Viza mi-a expirat de 2 zile. Ce vreți să fac? Iar la Paris habar n-am cum am ajuns de la aeroport în oraș, fiind preluat de un foarte bun prieten, care venise să petrecem împreună în Paris și apoi să mergem cu mașina spre casă :).
Parisul pentru mine atunci a fost cum nu ar mai putea fi vreodată. Era prima impresie. Eram mult mai înclinat poetic înspre el și perceperea lui. A fost ca și când ai merge prima dată la Paris, fără să ai nicio așteptare clară.
Am fost absolut fascinat de Paris.
Apoi am mers în Jermania, unde eram convins că Ausfahrt e cel mai tare oraș al lor, toate drumurile ducând acolo… Am vizitat puțin Heidelberg, unde erau rudele prietenului meu și al verișorului lui (cu care împărțeam călătoria) și unde, după 4 zile de Paris, unde mâncam 3 mic dejunuri pentru a-mi intra în simțuri, am ajuns la mătușa din Germania, care ne aștepta pe noi 3 cu o tavă de copănele și o tavă de cartofi, un kil de înghețată de om și alte dulciuri nenumărate… Nu știu alții cum sunt, dar eu intram în rai… :)))
Apoi am făcut un popas în Viena, la verișoara mea, unde am stat doar peste noapte, pentru că voiam să ajungem acasă, și apoi la facultate care începuse de ceva vreme…
Ajuns pe la 4am acasă, în final, le spun și părinților că eu de fapt am fost în Alaska. Ai mei erau suspicioși… pentru că nu înțelegeau cum de bunicii și restul familiei primiseră cărți poștale din Alaska… cu ALASKA… Am stat de vorbă până dimineață, când m-am culcat. A fost unul din momentele memorabile, în care eu aveam o altă greutate în familie. Eu făcusem ceva ce nu era conceput, la un nivel prea în afara granițelor. Eu deveneam altcineva.
Le-am spus bancul cu Ion, țăranul care a naufragiat pe o insulă cu Claudia Schiffer, și după o lună au ajuns intimi, și după două, Ion îi pune cușma Claudiei și-i spune ”No mă Gheo, nici n-o să crezi ce-am să-ț zâc, da țin-te că durează”. În ideea în care nu să mă laud aveam eu nevoie, cât să mă plâng. Prietenii încasaseră atâtea povești și eu tot nu eram descărcat, pentru că ai mei nu puteau să mă susțină. Nu știu alții cum văd povestea asta, dar dacă faceți copchii… nu-i treceți prin așa ceva… nu e plăcut…
Povestea mea e una care are multe straturi nespuse, uitate, prăfuite și aruncate. Dar experiența în sine a fost una de redefinire de mare amploare. Resorturile poate-mi sunt aceleași, dar încrederea mea în mine atunci a căpătat alte dimensiuni, palpabile.
Vedeți voi, dincolo de cuvinte, povestea mea de-atunci e una vie, una cu nimic mai importantă, fastuoasă sau frumoasă decât a celorlalți într-un moment similar. Fiecare cu poveștile noastre, cu greutățile și bucuriile ce ne-mpinge înspre mai mult frumos în viețile noastre. Nu cred că toate călătoriile te fac mai frumos, însă sunt convins că o călătorie poate avea un impact semnificativ în a fi mai frumos. Să fiți mai curajoși decât mine și să ajungeți mai frumoși în lumea mereu mai frumoasă, mai liberă și mai autentică pe care ne-o dorim cu toții.