Blog de călătorii în viață-Tudor Maxim

versuri Mihai Beniuc, recită Florian Pittiş

Sfârşitul a venit fără de veste.
Eşti fericită?
Văd că porţi inel.
Am înteles, voi trage dungă peste
Nădejdea inutilă. Fă la fel.
Nu, nici un cuvânt, nu-mi spune că-i o forma.
Cunosc însemnătatea ei deplin.

Ştiu, voi aveţi în viaţă altă normă.
Eu însă-n faţa normei nu mă-nchin.
Nu te mai cânt în versuri niciodată.
Mai mult în drumul tău nu am să ies.
Nu-ţi fac reproşuri, nu eşti vinovată
Şi n-am să spun că nu m-ai înţeles.
A fost, desigur, numai o greşeală.
Putea să fie mult – nimic n-a fost.
În veşnicia mea de plictiseală
Tot nu-mi închipui că puneai vreun rost.
Şi totuşi, totuşi, câteva atingeri
Au fost de-ajuns să-mi deie ameţeli.
Vedeam văzduhul fluturând de îngeri,
Lumină-n noaptea mea de îndoieli.
Când degete de Midas am pus, magic,
Pe frageda fiinţă-a ta de lut,
Suna în mine murmurul pelagic
Al sfintelor creaţii de-nceput.
Vedeam cum peste vremuri se înalţă
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalţă
Şi-ngenunchiate rânduri, submisiv,
La soclul tău dumnezeiesc aşteaptă
Să le întinzi cu zâmbet liniştit
Spre sărutare adorata dreaptă
‘Nainte de-a se şterge-n infinit.
O, de-am fi stat alături doar o oră,
Ai fi rămas în auriul vis
Ca o eternă roză auroră
De neînţeles, de nedescris.
Ireversibil s-a-ncheiat povestea
Şi nici nu ştiu de ai să mai citeşti
Din întâmplare rândurile-acestea
În care-aş vrea să fii ce nu mai eşti.
N-am să strivesc eu visul sub picioare,
N-am să pătez cu vorbe ce mi-i drag.
Aş fi putut să spun: “Eşti ca oricare”,
Dar nu vreau în noroaie să mă bag.
De-ar fi mocirla-n jurul tau cât hăul,
Tu vei ramâne nufărul de nea
Ce-l oglindeşte beat de pofte tăul
Ce-l ţine candid, amintirea mea.
Vei fi acolo pururi neîntinată,
Te voi iubi mereu, fără cuvânt,
Şi lumea n-o să ştie niciodată
De ce nu pot mai mult femei sa cânt.
Acolo, sub lumina de mister,
Scăldată-n apa visurilor, lină,
Vei sta, iubită, ca-ntr-un colţ de cer
O stea de seară blândă si senină.
Iar când viaţa va fi rea cu tine,
Când or să te împroaşte cu noroi
Tu fugi în lumea visului la mine,
Vom fi acolo singuri, amândoi.
Cu lacrimi voi spăla eu orice pată,
Cu versuri nemaiscrise te mângâi.
În dulcea lor cadenţă leganată
Te vei simţi ca-n visul tău dintâi.
Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme,
Să plec de-aicea, de la voi, curând,
Când glasul tău vreodată-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormânt.
Iar de va fi să nu se poată trece
Pe veci pecetluitele hotare,
M-aş zbate-ngrozitor în ţărna rece,
Plângând în noaptea mare, tot mai mare.

UPDATE

Popular Posts:

• Femeia trebuie sa fie supusa intotdeauna barbatului
• Vand Samsung Galaxy S I900
• Simplitatea vietii si calatoriilor in rulota
• public speaking/abilitati de prezentare
• Despre dragoste și credință