Tudor Maxim are 36 de ani, este antreprenor, soț și tată. Împreună cu Anda are două gemene în vârstă de numai patru luni, Eva și Sofia, dar și-un cățel pe nume Zazou, în vârstă de patru ani, pe care-l consideră un membru al familiei. Tudor e pasionat de călătorii și alături de Anda e mereu pe drumuri. Așa și-a dorit să rămână lucrurile și după nașterea gemenelor și-a vrut să le obișnuiască pe acestea cu călătoriile încă de mici. Până acum, cu tot cu România, ele au fost deja în cinci țări. Când am vorbit cu Tudor, erau cu toții în Thailanda, de trei săptămâni.
ARTICOLUL COMPLET PE WWW.ILUX.RO

”Fiecare om consideră că familia lui e specială. Noi am ales un stil de viață deosebit, dar nu facem asta pentru că vrem să fim speciali cu orice preț, însă acesta e felul în care trăim și am vrut să le adaptăm și pe micuțe la el și să luăm partea bună din ceea ce înseamnă venirea pe lume a doi copii, nu să fie o corvoadă, o modificare drastică a stilului de viață. Am două fete gemene care sunt deja la a cincea țară vizitată. Și tocmai am primit o invitație la Londra pentru luna mai. Facem lucrurile destul de diferit,” spune Tudor.
El povestește în social media despre viața lui în călătorii împreună cu copii așa mici pentru că vrea să le arate oamenilor că e OK să pleci la drum în formula asta și că nu se întâmplă nimic rău dacă faci asta. Unii îl admiră, alții spun că pentru copii fie e un stres prea mare, fie n-are niciun rost că oricum nu-și amintesc nimic. Tudor însă e de altă părere și spune că timpul împreună și expunerea la stimuli diverși sunt aspectele care contează. ”Eu sunt mare pasionat de călătorii, până la 19-20 de ani nu prea mi-am permis să călătoresc, apoi am făcut-o cu burse, sponsorizări și alte invitații, așa am descoperit gustul și mi-am propus la un moment dat să călătoresc cam 5-6 luni pe an dintr-un an. Am început cu o săptămână, apoi o lună până când, acum 3 ani, am ajuns la 6 luni călătorite pe an, iar Andra s-a alăturat în nebunia asta de viață. Sunt un nomad digital, mă plimb mult și lucrez de la distanță.”

Pentru Tudor, fericirea e simplă, pur și simplu, în viață, orice om caută să se bucure cât mai mult de tot ceea ce i se întâmplă și asta face și el. ”În Krabi, Thailanda, la cazarea la care am stat, am citit o carte a lui Dalai Lama care spunea că obiectivul unui om e fericirea. Să ai libertatea să faci cât mai mult din ce îți dorești pentru că din momentul în care-ți pui serios în cap treaba asta, lucrurile se aranjează. Nu trebuie să ai foarte mulți bani, majoritatea lucrurilor sunt bariere pe care ni le punem noi înșine. Orice ne punem în minte, cu perseverență, curaj, muncă, reușim! Orice îți dorești în viață, se poate. Fericirea e să poți face ce vrei! O familie fericită înseamnă lucruri simple: respect, iubire, atenție. Cu baza asta, orice se potențează și timpul împreună, viața profesională, călătoriile, vacanțele, totul devine mai simplu și mai frumos,” este de părere Tudor. Momentele în familie preferate sunt oricând fac lucruri împreună și, datorită stilului de viață, au parte de ele destul de des. De când s-au născut gemenele, Tudor spune că n-a lipsit mai mult de patru ore de lângă ele, într-o zi. Dacă are de lucru, stă cu ele în brațe cât scrie la calculator, iar dacă are întâlniri de business, acolo unde se poate, merge cu ele, fără nicio problemă. ”Cel mai mult de la ele îmi doresc să fie adaptabile, să aibă încredere în ele, să fie tolerante, să respecte oamenii și culturile diferite, mediul înconjurător și să iubească simplitatea vieții, să fie recunoscătoare pentru tot ce se întâmplă.”
Interviu publicat pe: http://blog.ilux.ro/2019/04/momente-in-familie-de-ce-ii-iubim-pe-oamenii-dragi-si-cum-ne-petrecem-timpul-cu-ei